Proiectul scorar este constituit din două aplicaţii: /frontend expune încadrarea şi orarul pentru utilizatorii obişnuiţi (cu diverse facilităţi de filtrare) şi /backend, care serveşte unui administrator pentru a înscrie şi modifica datele de încadrare şi de orar.
http://scorar.docere.ro/ demonstrează aplicaţia, pe un caz real.
http://admin.scorar.docere.ro/ permite actualizările şi editările necesare.
Codul sursă (PHP, symfony, jQuery) este menţinut public pe http://github.com/vladbazon/scorar.
symfony oferă un script PHP prin care se poate genera automat un schelet de proiect, de aplicaţie, sau de modul; de obicei, proiectul angajează o bază de date, iar scriptul respectiv poate genera modulele (desigur, câte unul) în concordanţă cu schema acesteia.
Să presupunem însă un caz "extrem": baza de date conţine câteva zeci de tabele şi relaţii şi vrem să generăm toate modulele de administrare aferente acestora. Atunci, în loc să invocăm direct scriptul menţionat - pentru fiecare tabel, de atâtea ori - va fi preferabil să concepem un script Bash care să ambaleze invocarea php symfony într-un "for lista modulelor de creat".
După ce am parcurs sau măcar am răsfoit manualele (şi le-am şi întrebuinţat într-o aplicaţie proprie) am ajuns la ideea că lucrurile se puteau totuşi "prinde" şi pe calea care—oarecum paradoxal—este cea mai obişnuită: nu cu manualul începi, ci instalezi produsul, frunzăreşti oleacă prin documentaţie, apoi încerci să lansezi o aplicaţie "default" - observând ce se petrece, experimentând şi corelând cu "mici" investigaţii pe codul-sursă.
Lucrând astfel - folosind manualul nu ca pe o carte care trebuie citită în prealabil şi în mod liniar, ci pentru a căuta clarificări şi validări - se poate ajunge la acea înţelegere a principiilor de lucru specifice care este suficientă în fond, pentru a începe să foloseşti produsul conform propriilor necesităţi. Obişnuinţa cu acest stil de lucru se dovedeşte benefică apoi şi pe parcursul dezvoltării propriilor aplicaţii.
Media dinamică
Linux şi aplicaţii Web
în 24 de ore
Orar şcolar
documentaţie Sphinx
ŞahStartTemp